Premierul Ciucă a declarat, după ceremonia de lansare a exploatării comerciale a conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, care permite majorarea importurilor de gaze în regiune din alte surse decât Federația Rusă, în special din Azerbaijan, că liderul de la Baku, Ilham Aliyev, i-a dat asigurări că există gaze pentru această iarnă.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat sâmbătă, la Sofia, unde participă la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport al gazelor din Grecia și Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze în regiune din alte surse decât Federația Rusă, că este nevoie de investiții în ceea ce privește interconectivitatea, atât între țările membre ale Uniunii Europene, dar și cu țări din afara acesteia, precum Republica Moldova, Ucraina ori țări din Balcanii de Vest.
Operatorii sistemelor naționale de transport al gazelor naturale din România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia solicită, printr-un apel comun emis înaintea începerii operării comerciale a gazoductului Grecia-Bulgaria, care va permite majorarea importurilor de gaze din Azerbaijan, finanțarea prin fonduri UE a întăririi rețelelor de transport ce compun Coridorul Sudic al gazelor, pentru creșterii capacității acestuia la 5 miliarde de metri cubi pe an.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, ia în calcul posibilitatea de a își înființa o sucursală în Turcia pentru a importa gaze din alte surse decât gigantul rus Gazprom, inclusiv gaze naturale lichefiate (GNL), potrivit unui document recent al companiei.
Gazoductul IGB, care leagă sistemele de transport al gazelor naturale ale Greciei și Bulgariei, va intra în funcțiune de la 1 iulie, ceea ce va permite tehnic și României să importe gaze prin conductă terestră din Azerbaidjan, dar și gaze naturale lichefiate (LNG) aduse cu vaporul și regazeificate în facilitățile specializate de profil ale Greciei.
Premierul Nicolae Ciucă i-a cerut omologului său bulgar Kiril Petkov la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei convorbiri telefonice, urgentarea finalizării lucrărilor de construire a conductei care va conecta sistemele de transport de gaze naturale ale Bulgariei și Greciei, care odată pusă în funcțiune ar permite României să își diversifice sursele de import de gaze cu livrări din Azerbaijan și din transporturi maritime de gaze naturale lichefiate (LNG), reducându-și astfel dependența de gigantul rus de stat Gazprom.